Muza mea imperfecta

Intrerup povestea cu care ma tot bat sa o termin, si postez acum ceva ce am scris la foc automat, si ziceam ca mai prelucrez, dar imi e mult prea lene.

Zilele astea ma gandeam la Eva. Cum arata prima femeie, nenascuta, frumusetea ei era nestirbita de trasaturile vreunui barbat, era feminitate creata in starea ei pura. Pana la urma de la ea a pornit feminitatea si frumusetea, pentru ca frumusetea apartine doar femeii. Ea era aceste lucruri, si trebuia sa aiba grija de ele, sa le dea mai departe. Mi-o imaginez pasind mandru, elegant, bucurandu-se de propria frumusete si bucurand lumea din jur, scaldandu-se in toata linistea lumii, in ceva ce nu poti vedea, ci doar simti, in parfum si raze.
    Dar cum as fi putut eu sa o iubesc pe Eva? Nu imi pot asuma responsabilitatea de a intretine perfectiunea, e un lucru mult prea fragil, mai ales pentru mine. In mine pustiu, in jurul meu pustiu, razele nu ma mangaie, ci ma ard, iar parfumul nu ma imbata, ci ma intoxica. Eu sunt un ceas stricat. Nu am nevoie de alt ceas ca sa imi spuna ce clipa sa traiesc, ci de un ceasornicar la fel de singur, de confuz ca mine pentru a ne petrece timpul, pentru ca intr-un final sa traim amandoi aceiasi clipa eterna. De aceea am ales-o pe ea.


Vreau sa mai zic doua lucruri. Nu imi place ce am scris aici pentru ca repet de un milion de ori cuvantul "frumusete", ceea ce este evident enervant. In al doilea rand, nu va panicati, pentru ca am zis ca frumusetea este doar a femeilor, nu inseamna ca nu sunt misogin. Am spus asta pentru ca este un adevar care nu imi convine, dar sunt dispus sa il accept, ceva ce femeia nu poate face. Cum spuneam, misogin.