Intrebati-ma

 Despre poezie:
Intr-un fel, poezia asta se leaga despre ceva ce planuisem eu sa pun pe blog, dar nu stiu daca voi mai face asta. E interesant cum am ajuns sa o scriu. Ma gandeam ca as putea sa scriu o carte, sau cel putin ca as vrea. Am inceput sa-mi imaginez personaje, pana la urma oamenii sunt cei mai interesanti. In acelasi timp, ma gandeam ca ajungem sa cunoastem scriitorii prin operele lor, asa ca pentru a-mi cunoaste mai bine unul din eventualele personaje principale, am scris aceasta poezie din perspectiva lui. Imi place rezultatul. Interesant personaj totusi.


Nu ma intrebati unde am fost.
Intrebati-ma ce am simtit,
cine am fost.
De ce am fost.
Cine sunt...
cine vreau sa fiu,
ce vreau, deci, sa mai traiesc?

De ce vreau inca sa exist?

Nu ma intrebati daca vreti raspunsuri.
Eu nu am raspunsuri.
Intrebati-ma daca vreti sa stiti minuni,
taine,
mistere,
enigme,
iubire.
Intrebati-ma!

Numai daca ma iubiti, intrebati-ma...
intelegeti-ma.
Iubiti-ma.

Despre mine pot scrie o carte,
si tot nu mi-as raspunde.
Despre unde am fost,
despre lume,
abia pot scuipa doua cuvinte.
Nu ma intrebati cum era-nainte,
sunt evenimente uitate-n morminte.
Intrebati-ma unde sunt.

Unde sunt?

Ea

 Pentru ca se mai intampla cateodata sa nu ne tinem de promisiuni, am scris poezia asta, in loc de aberatia pe care o planuisem, si de altfel, anuntasem intr-un comentariu din postarea anterioara, la care bineinteles ca nu v-ati uitat. Titlul e un cliseu nenorocit, nu-mi place deloc ideea, dar nu exista altceva mai reprezentativ, pentru ca as putea sa o definesc in mult prea multe feluri, dar nu pot sa ma joc cu atatea cuvinte fara sa iasa ceva prost si exagerat. "Multumiti-va cu ce aveti", asta o fi vreun proverb... Ce mentalitate proasta... Iubiti ce nu intelegeti.


Ea nu a mintit niciodata.
Era rece ca ploaia.
Era calda ca visul.

Te simt
parfum nebun,
de viata suflata pe margini de prapastie,
miros de tragic infinit,
ne separi de restul lumii,
in patul nemarginit.
Imi soptesti din cand in cand
"Hai sa fim unul...",
apoi,
"Imi e somn. Sa-ti fie si tie,
suntem acum unul
nu mai suntem doi."

Nu ne vedem unul pe altul,
mai mult decat o putem face in oglinda,
insemnam numai atat: totul.