Povestea unui necunoscut: Capitolul 1. Trecutul; intrebarea.

-De ce ai venit aici?
Eu stateam cu spatele la cel ce isi spunea psihoterapeutul meu. Facuse atatea scoli, numai pentru ca eu sa ma aflu atunci in camera lui, sfidandu-l prin a-i arata spatele. El era un simplu martafoi care se credea Freud. Fuma chiar si tigari din foi, tocmai din acest motiv, desi se vedea clar ca nu ii placeau deloc. Intrebarea era mult prea vaga. De ce am venit unde?
-Nu stiu. De asta am venit.
-Raspunsul tau e mult prea vag.
Evident, asta era intentia, dar el nu a inteles. In camera lui era numai mobila veche si multe ceasuri, care functionau, dar niciunul nu scotea niciun sunet. Aveam timp la dispozitie, asa ca m-am decis sa-i raspund.
-Am venit aici pentru ca intr-o zi m-am nascut, si pentru ca de atunci am tot crescut.
Mi-am intors privirea catre el si am observat ca ma urmarea cu interes.
Cand eram copil iubeam totul fara motiv. Atunci nu stiam, dar a fost cea mai grea perioada a vietii mele, si m-a distrus continuu pana in prezent.
-De ce spui asta?
Am luat o gura de cafea.
-Pentru ca nu descoperisem cafeaua, am glumit eu.
-Nimic nu se compara cu o cafea buna, nu-i asa?
Aici eram de acord cu el.
-Lumea nu era cea pe care o iubeam eu. Sufeream de fiecare data cand oamenii cautau sa faca rau, doar pentru ca noi radeam prea tare. Ne minteau rudele ca sa creada ca suntem rai, ca sa ne certe in fiecare zi, ne otraveau cainii cu care ne jucam si radeau pe la colturi cand noi plangeam. Si cand aveau nevoie de noi sa ne urcam in vreun copac, ne chemau si ne urcam. Credeam ca daca ii ajutam vor fi si ei fericiti si buni. Acum stiu ca iubirea nu triumfa in fata raului... Iubirea e fragila, nu poate purta lupte, si intr-un final, cedeaza. Atata rau m-a facut sa ma intreb ce caut pe lumea asta. De ce am venit aici?